Perciun: „Jumătate din absolvenții de liceu aleg să meargă la studii peste hotare”

Creșterea atractivității universităților din Republica Moldova este o prioritate pentru Ministerul Educației și Cercetării, întrucât jumătate din absolvenții liceelor din țară aleg să-și continue studiile în străinătate. O spune ministrul Dan Perciun, potrivit căruia statul încearcă să crească atractivitatea universităților din Republica Moldova, îmbunătățind infrastructura universitară și diversificând oferta educațională. Potrivit ministrului, miza autorităților este de a crește numărul absolvenților de liceu, care aleg să-și continue studiile în Republica Moldova, până la 75%, notează IPN.

Grație unui proiect al Băncii Mondiale, până în anul 2025, mai multe instituții de învățământ superior din Republica Moldova vor fi modernizate prin dotarea sălilor de studii, a laboratoarelor și centrelor de cercetare. Ministrul educației și cercetării spune că prin îmbunătățirea infrastructurii universitare autoritățile își propun să convingă absolvenții de liceu să-și continue studiile în Republica Moldova.

„Creșterea atractivității studiilor în Republica Moldova este o prioritate pentru noi. Astăzi, jumătate din absolvenții de liceu aleg să meargă la studii peste hotare. Ne propunem să creștem ponderea celor care aleg să învețe în Republica Moldova, iar asta depinde de prestigiul universităților de la noi din țară, de calitatea studiilor, de reputație, de condițiile de studii, noi trebuie să intervenim pe toate aceste aspecte. De câțiva ani Ministerul Educației, în parteneriat cu Banca Mondială, implementează un proiect de modernizare a universităților. Sunt 25 de milioane de euro puse la dispoziție pentru modernizarea condițiilor de studii, banii sunt în proces de valorificare și ar trebui să aducă condițiile din universități la nivel european”, a spus Dan Perciun în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

De asemenea, potrivit ministrului, pentru a spori atractivitatea universităților din Republica Moldova a fost diversificată oferta educațională. Grație programului „Profesiile Viitorului”, au fost lansate specialități noi, inovatoare, care asigură conexiunea dintre studiile obținute și piața muncii.

„În cadrul programului „Profesiile Viitorului” la specialități ca game design, animație, avem 162 de studenți înmatriculați la USM, dintre care la buget doar 28, ceea ce înseamnă un interes major pentru asemenea licențe noi, atractive. La UTM avem 81 de studenți înmatriculați, dintre care la buget doar 24. Adică, absolvenții sunt gata să achite pentru a face studiile în Republica Moldova la aceste specialități pentru că ele sunt în pas cu lumea în care trăim. În același timp, bineînțeles că este complicat să concurezi cu universitățile europene, mai ales că unele oferă și burse pentru studenții noștri. Dar obiectivul trebuie să fie ca măcar 75% din cei care absolvă să aleagă să învețe în Republica Moldova. Altfel, și pe fundalul situației demografice, ne vom confrunta cu o situație complicată, când numărul studenților va fi în scădere dramatică și vor fi necesare decizii de reorganizare pentru a putea ține pasul cu schimbările demografice”, a mai spus ministrul educației și cercetării.

Recent, cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european, fapt care permite recunoașterea și compatibilizarea diplomelor eliberate de acestea în țările Uniunii Europene. Este vorba despre Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Comments (0)
Add Comment