Peste patru sute de absolvenți ai facultăților de pedagogie au ales, în acest an, să meargă să muncească în scoli. Declarația a fost făcută de Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit lui, față de anul trecut, a fost înregistrată o creștere de 15 la sută a tinerilor care aleg să activeze în instituțiile educaționale.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Avem cel mai mare număr de tineri repartizați după absolvirea la pedagogie din ultimii ani. Sunt 407 la moment cu contracte semnate. Ne așteptăm la încă câteva contracte până la începutul anului. În orice caz, față de anul precedent, față de 2023, vedem o creștere cu 15 la sută a acestui număr. Totodată, o creștere de 35 la sută față de media pe ultimii cinci ani.”
În același timp, Dan Perciu a menționat că Ministerul Educației și Cercetării va continua să atragă atenție deficitului de cadre didactice.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Dublarea burselor la pedagogie, majorarea indemnizațiilor, crearea acelor baze de stagiu de practică, acordarea mentoratului în primii ani de activitate, toate sunt măsuri menite să-i încurajeze să vină. Totodată, majorările salariale, la fel, sunt foarte, foarte importante ți trebuie să continuăm. Pe de altă parte este important să-i menținem pe cei care sunt astăzi în sistem și noi avem patru dimensiuni – salarizarea, acoperirea costurilor de formare continuă și aici vine proiectul „Investim în profesori”. De fiecare dată cadrele didactice ne roagă să mai scoatem câte o hârtie și asta facem – debirocratizăm sistemul. Este al treilea element și al patrulea element important este creșterea prestigiului profesiei.”
La finele anului de studii 2022-2023, în instituțiile de învățământ din Republica Moldova erau vacante 1.879 de funcții didactice.