Anul acesta, 150 de mii de tineri pentru prima dată vor merge la secția de vot să aleagă președintele lor. Ce-i drept, din cei 150 de mii de tineri, doar 107 mii au mai rămas în țară, iar alții 43 de mii, sau 29%, sunt deja plecați peste hotarele țării.
Numărul tinerilor care prima dată vin la un scrutin, scade an de an. În 2016 ei erau 180 de mii, iar acum sunt doar 150 de mii, arată datele Biroului Național de Statistică citate de către economistul Veaceslav Ioniță.
Totodată, crește și tendința lor spre a părăsi țara chiar și la această vârstă fragedă. Dacă în 2016 ponderea celor plecați peste hotare era de 21%, acum ponderea lor se apropie de 30%. Numărul de alegători ai Republicii Moldova a crescut cu 75 de mii în ultimii patru ani, de ultimul scrutin prezidențial.
Unul dintre motive ar fi o creștere a numărului de persoane din stânga Nistrului care solicită cetățenia Republicii Moldova și, astfel, numărul cetățenilor moldoveni în ultimii patru ani a crescut cu 35 de mii de persoane. În același timp, numărul de alegători de peste hotarele țării a crescut cu 170 de mii de persoane, de la 650 de mii în 2016, la 820 de mii în 2020.