Peste 19 000 de cetățeni au părăsit Republica Moldova în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 38 035 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 19 517 traversări persoane.

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 22 144, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 15 891.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 20 530 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate – 11 236 treceri și alte 6 269 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 7 529 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 6 269 traversări persoane;
PTF Sculeni – 5 004 traversări persoane;
PTF Otaci – 3 720 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 3 327 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 8 887 treceri, dintre care 4 529 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 132 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

La această oră, punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, fiind înregistrate valori minime în trafic.

Excepție: din cauza unor defecțiuni tehnice la baza de date a Serviciului Vamal al Ucrainei, dar și a lipsei enerigiei electrice pe partea ucraineană, nouă puncte de trecere a frontierei și-au sistat temporar activitatea: Ceadîr Lunga-Novîie Traianî, Mirnoe-Tabaki, Cișmichioi-Dolinscoe, Vulcănești-Vinogradovca, Ceadîr Lunga-Maloiaroslaveț, Grimăncăuți-Vașcovțî, Lipcani-Podvirievca, Medveja-Zelionaia, Săiți-Lesnoe.

Ca urmare, Poliția de Frontieră roagă călătorii să prezinte înțelegere la situația creată și să aleagă, din timp, alte puncte de trecere a frontierei din proximitate.

Frontiera de statPoliția de Frontieră
Comments (0)
Add Comment