Peste 5.000 de ucraineni au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore

Peste 5.000 de ucraineni au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 51 752 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 27 152 traversări persoane.

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 27 810, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 23 942.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 31 204 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 14 793 treceri și alte 5 755 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 11 376 traversări persoane;
PTF Sculeni – 9 393 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 5 755 traversări persoane;
PTF Otaci – 3 878 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 3 122 traversări persoane;
PTF Cahul – 3 119 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 10 211 treceri, dintre care 5 035 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 456 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova, pentru 32 de persoane s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat.

Frontiera de statPoliția de Frontieră
Comments (0)
Add Comment