Peste 5.800 de persoane au solicitat ambulanța în minivacanța de Paște

În minivacanța de Paște, 15-17 aprilie, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 5.838 de solicitări, inclusiv 860 la copii. După acordarea primului ajutor medical, 2.021 de pacienți, dintre care 425 de copii au fost transportați la spital, scrie Moldpres.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), cele mai multe solicitări 1.266 – au fost urgențe cardiovasculare, dintre care 16 cu sindrom coronarian acut, urmate de 814 boli respiratorii, inclusiv 431 infecții respiratorii virale acute și 801 patologii neurologice, dintre care 91 cu accidente vasculare cerebrale.

Pe parcursul a 72 de ore, 543 de cetățeni cu diverse traumatisme au beneficiat de primul ajutor medical la etapa de prespital. Echipele de pe ambulanță au fost solicitate în cazul a 18 accidente rutiere, în urma cărora au suferit 26 de persoane, printre care doi copii. Ulterior, 16 pacienți au fost transportați la Unitățile de Primire Urgentă spitalicești.

În perioada menționată, 19 persoane cu urgențe toxice au solicitat Serviciul AMUP. În acest sens, echipele de medici au intervenit pentru a acorda primul ajutor medical la opt persoane care s-au intoxicat cu medicamente și la șapte care au suferit intoxicații cu alcool.

AmbulanțăCNAMUP
Comments (0)
Add Comment