Platforma DA cere convocarea de urgență a Parlamentului

Platforma DA cere Zinaidei Greceanîi convocarea de urgență a ședinței extraordinare a Parlamentului privind situația din agricultură în urma calamităților naturale. În caz contrar, susține liderul formațiunii, Andrei Năstase, fracțiunea Platformei DA va propune convocarea ședinței la cererea a celor puțin o treime din deputați.

Potrivit lui Andrei Năstase, în foarte multe raioane recolta medie de grâu nu depășește 500 kg per hectar, iar culturile de floarea soarelui și porumb sunt puternic afectate de secetă.

„În contextul situației catastrofale din sectorul agrara, Platforma Demnitate și Adevăr cere în mod imperios președintelui Parlamentului să convoace ședința extraordinară a legislativului pentru examinarea proiectelor de lege privind declararea vacanței fiscale pentru agricultorii afectați”.

Iar premierul Ion Chicu a anunțat astăzi că Guvernul va stabili regulamentul de subvenționare a agricultorilor, care au fost afectați de secetă și precipitațiile puternice din acest an. Astfel, a fost pregătit un pachet de 100 de milioane de lei.

Astăzi, mai mulți agricultori din Ștefan Vodă și Căușeni au protestat pe traseul național Căușeni-Chișinău. Potrivit acestora, protestul este rezultatul faptului că nu au primit niciun răspuns și nu au fost identificate măsuri de sprijin din partea Guvernului pentru a soluționa problemele ce le-au afectat activitatea în agricultură în acest sezon.

Aceștia solicită declararea stării de urgență în agricultură și de scutirea de impozite pentru următorul an.

Comments (0)
Add Comment