Platon anunță că va fi martor în dosarul lui Stoianoglo

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, aflat acum în Marea Britanie, a anunțat că va participa, în calitate de martor, la ședința de judecată în dosarul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Potrivit anunțului pe canalul său de Telegram, ședința este programată pentru 22 ianuarie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

În mesajul public, Platon susține că va prezenta în instanță propria versiune despre modul în care, potrivit afirmațiilor sale, două „grupări criminale influente” din Republica Moldova ar fi colaborat pentru a prelua controlul asupra Procuraturii și pentru a-l înlătura din funcție pe fostul procuror general.

El a îndemnat reprezentanții presei și publicul interesat să participe la ședință, pe care o consideră relevantă pentru cei care „mai prețuiesc dreptatea și corectitudinea”.

Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe 5 octombrie, 2021, fiind acuzat de abuz în serviciu, corupere pasivă și depășirea atribuțiilor. În februarie, 2024, Stoianoglo a fost achitat de prima instanță în dosarul privind depășirea atribuțiilor de serviciu. Totuși, alte dosare penale pe numele său au rămas pe rol.

În 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statul i-a încălcat dreptul la un proces echitabil atunci când a fost suspendat din funcție fără posibilitatea de a contesta decizia.

Comments (0)
Add Comment