Ministerul Apărării polonez monitorizează îndeaproape situația de la frontiera cu Belarus și este pregătit pentru diverse scenarii, a anunțat joi instituția citată, după ce autoritățile de la Minsk au anunțat că mercenarii din gruparea rusă Wagner vor ajuta la antrenarea trupelor speciale belaruse în timpul unor exerciții militare organizate în apropiere de frontiera dintre Belarus și Polonia, transmite Reuters, citat de Agerpres.
„Frontierele Poloniei sunt sigure, monitorizăm continuu situația la granița noastră de est și suntem pregătiți pentru diverse scenarii întrucât situația evoluează”, a menționat Ministerul Apărării polonez într-o declarație.
Într-o înregistrare video difuzată miercuri, șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, îi întâmpină pe combatanții săi în Belarus, spunându-le că ei nu vor mai lua parte la războiul din Ucraina pentru moment și ordonându-le să se pregătească pentru misiuni în Africa.
Anterior în această lună, Polonia anunțase că va trimite 500 de polițiști de frontieră pentru a spori securitatea la granița cu Belarus, pe fondul creșterii numărului de migranți care încearcă să intre pe teritoriul polonez și în contextul potențialelor amenințări în urma mutării mercenarilor Wagner în Belarus.
Rebeliunea armată a grupării Wagner a fost oprită în timp ce mercenarii înaintau către Moscova, în urma unui acord între Prigojin și Kremlin la care s-a ajuns prin medierea președintelui belarus Aleksandr Lukașenko.
Conform acordului, președintele rus Vladimir Putin le-a oferit mercenarilor trei variante: să se întoarcă acasă, să plece în Belarus sau să semneze un contract cu Ministerul Apărării rus pentru a se subordona ministrului apărării Serghei Șoigu și șefului Statului Major General, Valeri Gherasimov.
Ca parte a acordului, Kremlinul le-a promis mercenarilor și șefului lor că nu vor fi urmăriți penal.