Pregătirea serviciilor municipale către sezonul rece al anului

Primarul General, Ion Ceban, a convocat joi într-o şedinţă conducătorii subdiviziunilor municipale, în contextul pregătirii gospodăriei locativ-comunale și a infrastructurii drumurilor către perioada rece a anului. La întrunire au participat și reprezentanții întreprinderilor prestatoare de servicii din capitală: S.A. „Termoelectrica”, Î.C.S. „Premier Energy” și S.A. „Chișinău-Gaz”.

Principalele subiecte discutate în cadrul ședinței au vizat gradul de pregătire a fondului locativ municipal pentru sezonul rece, a tehnicii și utilajelor de deszăpezire, inclusiv stocarea cantităților de material antiderapant, precum și pregătirea instituţiilor din domeniul social, medical şi educațional.

În contextul crizei resurselor energetice, Ion Ceban, a solicitat responsabililor să urgenteze activitățile care vizează buna pregătire gospodăriilor către sezonul de încălzire 2022-2023.

După cum au raport managerii entităților municipale, în prezent, la capitolul pregătirea fondului locativ municipal, sunt desfășurate lucrări de profilaxie a rețelelor inginerești și reparația acoperișurilor. Prioritar este monitorizat procesul de pregătire a blocurilor conectate la sistemul centralizat de încălzire.

Totodată, în blocurile de locuințe sunt în plină desfășurare lucrări de termoizolare, reparația ușilor, geamurilor în locurile de uz comun, a acceselor de la etajele tehnice, subsoluri etc.

Primăria Chișinău
Comments (0)
Add Comment