Cabinetul Conte a fost aruncat în criză în cursul acestei luni după ce unul din partenerii din coaliție, partidul Viva Italia condus de fostul premier Matteo Renzi, s-a retras de la guvernare într-o dispută legată de gestionarea crizei provocate de coronavirus.
Deși Giuseppe Conte a supraviețuit ulterior unui vot de încredere în Parlament, săptămâna trecută, el nu a reușit să-și asigure o majoritate absolută în Senat, ceea ce înseamnă că va avea dificultăți în a pune în aplicare orice agendă politică dacă nu va putea atrage noi susținători.
Tensiunile dintre formațiunile guvernamentale mocneau de câteva săptămâni, pe fondul neînțelegerilor privind modul de alocare a celor circa 210 miliarde de euro din fondul de reconstrucție post-pandemie al UE.
La jumătatea lunii ianuarie, un sondaj arăta că aproape jumătate din cetățenii italieni nu înțeleg motivele acestei crize politice.