În contextul celor 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat la telefon despre cooperarea bilaterală cu Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa. Omologii au trecut în revistă evoluțiile din regiune și au vorbit despre cooperarea economică dintre cele două țări.
Potrivit Președinției, șefa statului a mulțumit pentru sprijinul și ajutorul umanitar oferit în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina în țara noastră precum și pentru susținerea în procesul nostru de obținere a statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.