Președintele și directorul general al World Economic Forum, Børge Brende, a anunțat că demisionează, la câteva săptămâni după ce forumul a lansat o investigație independentă privind relația sa cu infractorul sexual Jeffrey Epstein.
Brende, care a devenit președinte al Forumului în 2017, și-a anunțat decizia printr-un comunicat, după dezvăluirile Departamentului de Justiție al SUA potrivit cărora norvegianul a avut trei cine de afaceri cu Epstein și a comunicat cu acesta prin e-mail și mesaje text.
Brende a afirmat anterior că nu cunoștea trecutul și activitățile infracționale ale lui Epstein înainte de prima lor întâlnire, în 2018, și că regretă că nu a făcut verificări mai amănunțite.
Demisia sa vine pe fondul unei serii de dezvăluiri legate de Epstein, condamnat în 2008 pentru racolare de minore în scop de prostituție, scandal care a afectat elite din mediul de afaceri și politic, inclusiv familia regală britanică.
Într-un comunicat separat, co-președinții forumului cu sediul la Geneva, Andre Hoffmann și Larry Fink, au anunțat că analiza independentă realizată de avocați externi privind legăturile lui Brende cu Epstein s-a încheiat. Potrivit concluziilor, nu au fost identificate alte probleme în afara celor deja făcute publice.
Cei doi au precizat că Alois Zwinggi va asigura interimatul în funcția de președinte și CEO, iar Consiliul de Administrație al Forumului va superviza tranziția conducerii și procesul de identificare a unui succesor permanent.