Președintele PAS anunță că cinci membri ai Comisiei Electorale Centrale urmează să fie demiși

Comisia Electorală Centrală a fost ținta mai multor atacuri din partea formațiunilor de dreapta în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Mărul discordiei a fost numărul secțiilor de votare deschise în diasporă, dar și alte elemente, care, probabil, ar fi împiedicat PAS-ul să aibă o majoritate constituțională în acest Parlament, scrie Dosar Media.

”Gata, au avut timp suficient. Prima instituţie, cea mai indicată asupra căreia o să dăm o apreciere este Comisia Electorală Centrală. Ceea ce s-a întâmplat în această campanie electorală, ruşinea cu gestionarea dosarului Diasporei, ruşinea de a deschidere trei secţii de votare pe teritoriul necontrolat de autorităţile Republicii Moldova, rea-voinţa de a lăsa la latitudinea corupţilor transportul organizat. Noi am monitorizat la sânge ce s-a întâmplat în regiunea transnistreană. Sunt peste 11 000 de maşini care au traversat Nistrul, din care 9 mii de mai multe ori”, a spus Igor Grosu.

 

”ANTA este o altă instituţie care trebuia să ia la întrebări pe cei care transportau oameni dacă sunt autorizaţi. Consiliul Audiovizualui este o altă instituţie în care am impresia că şi-au luat liber. Campania electorală a fost plină de fake-news-uri, manipulări, minciuni, insinuări. O să găsim o soluţie juridică, corectă. Ei nu sunt intangibili. Intangibili sunt cei care îşi fac corect meseria, care respectă legea. Consiliul Concurenţei, toată debandada cu preţurile la carburant, care nu mai are nicio scuză. Vestitul cumătru al lui Nechiforciuc de la ASP care, în plină pandemie, a majorat preţurile la servicii. În privinţa acestor instituţii trebuie să luăm o decizie politică, asumată”, a spus Igor Grosu.

În cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova, președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că a avut așteptări mari de la numirea în funcție a lui Stoianoglo, însă nu a văzut mari progrese, mai ales în dosarele de rezonanță.

”Pot să vă spun un singur lucru. Noi am avut foarte mari așteptări de la PG. Când la început a venit, a fost nevoie de timp pentru a se acomoda, că-s multe dosare, că-s supraîncărcați, că nu sunt capacități, dar… Toată lumea a avut o așteptare legitimă, justificată. Progrese pe dosarele de rezonanță, pe dosarele principale, ca oamenii să înțeleagă că hoții mari nu pot dormi liniștiți dacă procuratura își face treaba. Eu, părerea mea personală, nu am văzut un progres mare”, menționează Grosu.

Comments (0)
Add Comment