Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este „una din căile de a fi împreună” cu România, a declarat președintele țării vecine, Nicușor Dan.
„Nu cred că e cazul să mai explicăm de ce – nu ne va fi indiferentă soarta unui stat în care se vorbește și se simte românește. Vrem ca decizie politică sau administrativă, fiecare reuniune la nivel înalt sau tehnic să ne aducă mai aproape, până când ne vom regăsi acolo unde ne este locul, în marea familie europeană. Integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă una din căile de a fi împreună”, a declarat liderul de la Cotroceni.
Anterior, într-un interviu pentru jurnaliștii britanici, șefa statului a menționat că, în situația geopolitică actuală, devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație și ca stat suveran și că personal ar fi în favoarea unirii cu România dacă s-ar organiza un referendum pe această temă. Totuși, din poziția de șef al statului, este obligată să țină cont de realitățile din Moldova.
(Maia Sandu, președintele Republicii Moldova)
„Ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, însă există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea”.
Maia Sandu a subliniat că scopul președintelui rus Vladimir Putin este să controleze Europa, amintind provocările cu care se confruntă Republica Moldova în lupta cu propaganda rusă și interferențele în procesele sale democratice.