Președinția țării a publicat raportul privind deplasările de serviciu efectuate în străinătate de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și membrii delegațiilor în anul 2022.
Potrivit Președinției, pe parcursul anului trecut, Președinta Maia Sandu a avut 19 deplasări peste hotare. Șefa statului a avut discursuri în plenara Parlamentului European și la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, și a participat cu alocuțiuni la mai multe reuniuni internaționale, conferințe și evenimente publice, unde a avut și întrevederi bilaterale.
De asemenea, Președinta Maia Sandu a efectuat câteva vizite bilaterale, la invitația omologilor săi și a altor oficiali de rang înalt din țările gazdă.
Astfel, cheltuielile administrației prezidențiale pentru vizitele externe efectuate în anul 2022 au constituit 514.403,43 de lei, mai puțin de jumătate din suma de 1.052.700 de lei, alocată din bugetul Președinției pentru anul trecut.
Pentru anul 2023, suma alocată pentru vizite în străinătate este de 700.000 de lei.
În anii anteriori, pentru deplasările de serviciu efectuate în străinătate, Administrația Președintelui Republicii Moldova a cheltuit următoarele sume:
2021 – 534.442,51 lei din 1.414.000 lei alocați;
2020 – 632.692 lei din 1.000.000 de lei alocați (fosta administrație);
2019 – 1.845.451,8 lei din 2.100.000 de lei alocați.