Președinția nu va da curs solicitării liderului PSRM, Igor Dodon, privind grațierea Evgheniei Guțul, condamnată la șapte ani de închisoare, întrucât demersul nu întrunește condițiile legale pentru a fi examinat, se arată într-o reacție oferită presei.
Administrația prezidențială precizează că, potrivit regulamentului aprobat în 2023, cererea de grațiere trebuie depusă de persoana condamnată sau, cu acordul acesteia, de persoanele și entitățile prevăzute expres de regulament. „(…) În lipsa acordului persoanei condamnate, cererea de grațiere nu se examinează”, subliniază Președinția.
Reacția vine după ce Igor Dodon a anunțat, pe 3 noiembrie, că i-a adresat o scrisoare șefei statului, Maia Sandu, prin care a solicitat grațierea fostei bașcane a Găgăuziei, Evghenia Guțul.