Prețul de vânzare-cumpărare a terenurilor destinate construcțiilor va fi ajustat în funcție de amplasarea acestora

Parlamentul a examinat proiectul de lege care vizează prețul de vânzare-cumpărare a terenurilor destinate construcțiilor. Prețul urmează a fi ajustat în funcție de amplasarea terenurilor.

Potrivit proiectului, se va permite aplicarea următorilor coeficienți la stabilirea prețului normativ al terenurilor libere de construcții și destinate în acest scop, altele decât cele din municipiul Chișinău: 0,7 – pentru municipiile Bălţi, Bender, Tiraspol şi 0,5 – pentru localităţile care intră în componenţa acestora; 0,6 – pentru oraşele Cahul, Căuşeni, Comrat, Edineţ, Hînceşti, Orhei, Rîbniţa, Soroca, Ungheni, Anenii Noi, Criuleni, Ialoveni, Străşeni; 0,5 – pentru celelalte oraşe; 0,1- pentru sate (comune).

„Prin acest mecanism ne dorim foarte mult să atragem investitorii străini să investească în localitățile rurale, să creăm noi locuri de muncă și să facem funcțional raportul de evaluare a terenului” a declarat deputata Ersilia Qatrawi.

Inițiativa legislativă, care aparține unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, a fost votată, în prima lectură, de 56 de deputați.

Parlamentul Republicii MoldovaPAS
Comments (0)
Add Comment