Programului „Prima Casă”, pus pe pauză. Gavriliță: „Bugetul pe acest an a fost deja epuizat”

Cererile pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului de stat „Prima Casă” sunt puse pe pauză din 1 aprilie, după ce bugetul alocat pentru acest an a fost epuizat încă din primul trimestru. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. El a precizat că decizia vine în contextul cererii foarte mari pentru acest program.

ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul Finanțelor: „Noi am făcut totalurile pentru primul trimestru și colegii astăzi au anunțat – bugetul pe acest an a fost deja epuizat. În primul trimestru cu cereri foarte mari prin programul „Prima Casă”. Acum nu se mai prelucrează pentru finanțare cererile, doar partea de garanții continuă în mod obișnuit.”

Totodată, potrivit lui Andrian Gavriliță, cererile deja înregistrate și validate, dar care nu au fost acceptate pentru finanțare, vor fi păstrate pe lista de așteptare și ar putea fi acoperite ulterior, în funcție de alocările bugetare viitoare. În același timp, componenta de garantare a creditelor ipotecare rămâne activă și va funcționa în regim normal.

ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul Finanțelor: „Între timp, noi revizuim acest program împreună cu colegii, să vedem în ce formulă îl actualizăm până când vom avea posibilitatea să completăm cu fonduri adiționale programul acesta sau altă formă a acestuia.”

La rândul său, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, a scris pe rețelele sociale, că autoritățile își propun să îmbunătățească mecanismul prin care cetățenii sunt sprijiniți să achiziționeze prima locuință, așa cum a fost anunțat și în programul electoral al Partidului „Acțiune și Solidaritate”.

„Trebuie să facem tranziția de la un instrument care stimulează cererea și pune presiune pe piață, la un program care stimulează oferta, prin noi construcții și locuințe la prețuri mai accesibile, în parteneriat cu dezvoltatorii privați de bună credință. Lucrăm la acest nou concept și îl vom anunța în curând.”, a scris Radu Marian.

Legea privind măsurile necesare implementării Programului de stat „Prima Casă” prevede ca, anual, Guvernul să propună alocarea de fonduri din bugetul de stat pentru acordarea compensațiilor financiare în cadrul programului, precum și pentru creditele ipotecare accesate înainte de lansarea acestuia, pentru beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Valoarea compensației bănești acordate în cadrul Programului nu poate depăși un milion de lei.

De asemenea, compensația nu se acordă pentru creditele ipotecare contractate de beneficiar sau de soțul/soția acestuia dacă aceștia au primit anterior compensație pentru achiziționarea unei alte locuințe în cadrul Programului.

 

Comments (0)
Add Comment