Partidul Socialiștilor din Republica Moldova solicită tuturor forțelor de opoziție să inițieze un dialog deschis și să își consolideze eforturile pentru a lupta împotriva actualului regim de guvernare. Potrivit socialiștilor, „guvernarea actuală nu doar că a demonstrat incapacitatea de a gestiona crizele, dar a și agravat situația economică și socială din țară”, se menționează în declarația emisă pe pe 20 ianuarie.
„Crizele se adâncesc cu fiecare zi, atât pe malul drept, cât și pe cel stâng al Nistrului. Indiferența față de nevoile cetățenilor, instabilitatea economică și pierderea încrederii în instituțiile statului au devenit o realitate cotidiană în Republica Moldova”, a transmis PSRM în declarația sa.
De asemenea, socialiștii mai menționează în declarație că actualele condiții nu permit organizarea unor alegeri democratice autentice, acuzând guvernarea că a „capturat” instituțiile-cheie ale statului.
„Am devenit martorii unui proces prin care autoritățile au preluat controlul asupra Comisiei Electorale Centrale, instanțelor judecătorești, structurilor de forță și organelor de supraveghere. În plus, s-au închis instituțiile media incomode, iar presiunile asupra primarilor localităților și utilizarea resurselor administrative pentru persecutarea opoziției au devenit practici comune”, se mai arată în declarație.
Astfel, PSRM face apel pentru forțele de opoziție pentru a elabora o agendă comună de protest care să reflecte interesele cetățenilor. Partidul a făcut un apel la respect reciproc între partidele de opoziție și la cooperare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă țara.