Putin a promulgat o lege prin care se proclamă singurul preşedinte din Rusia

Vladimir Putin a promulgat legea care prevede titulatura de preşedinte doar pentru ocupantul scaunului de la Kremlin. La nici un an de la modificările constituţionale şi legislative anunţate de liderul de la Kremlin, Rusia are o nouă lege a autorităţii publice. Legea exclude titulatura de preşedinte pentru liderii regionali şi o păstrează doar pentru şeful statului federal, Vladimir Putin în prezent, scrie adevarul.ro.

În virtutea noii legi, promulgate marţi, 21 decembrie, limita de două mandate consecutive pentru guvernatori este înlăturată. Regiunile pot decide singure numărul de mandate permise, dar limita unuia este de cinci ani. Pentru a fi eligibil, un candidat la postul de şef de regiune trebuie să aibă cel puţin 30 de ani împliniţi şi să fie doar cetăţean al Rusiei. Nu este permisă nici calitatea de rezident într-un alt stat. În plus, nu poate cumula alte funcţii după preluarea postului şi nici nu poate face parte din conducerea unor ONG-uri internaţionale.

Un aspect important al noii legi este că un şef regional poate fi demis de preşedinte doar pe motiv de „pierdere a încrederii”, ceea ce creşte dependenţa de Kremlin. Anterior, liderul de la Kremlin îl putea putea revoca din funcţie pe un guvernator pentru fapte de corupţie sau conflict de interese.

Singura regiune care a contestat noua lege este Tatarstan, ultima în care se păstrează titulatura de preşedinte pentru conducător. Procesul de renunţare la titulatura de preşedinte a început în 2010, cu liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al Kremlinului. Exemplul său a fost urmat de republicile Mari El, Mordovia, Saha, Udmurtia, Adîgheia, Kabardino-Balkaria, Tuva, Inguşetia, Kalmîkia, Daghestan şi Başkiria.

Comments (0)
Add Comment