Putin are 15 contracandidați pentru alegerile de anul viitor. Realegerea lui este însă certă

Comisia electorală din Rusia a primit până în prezent 16 candidaturi pentru alegerile prezidențiale din martie 2024, inclusiv pe cea a președintelui Vladimir Putin. Realegerea lui Putin, aflat la putere din 2000, este certă, în Rusia nefiind tolerată nicio formă de opoziție.

„Au fost primite până la ora actuală dosarele a 16 candidați”, a declarat președinta Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova, citată de agențiile de presă ruse, potrivit Agerpres, citată de digi24.ro.

Candidații au termen până pe 27 decembrie să depună la Comisia Electorală Centrală o cerere inițială de înregistrare, conform calendarului oficial. În cazul în care Comisia decide favorabil, un candidat independent, adică nesusținut de un partid reprezentat în Duma, trebuie să colecteze 300.000 de semnături de susținere pe care să le depună la Comisie cu cel puțin 45 de zile înainte de scrutin.

Comisia va lua apoi o decizie finală în interval de 10 zile. Ella Pamfilova a mai spus miercuri că „circa 38 de milioane de alegători” din 29 de circumscripții vor putea vota online la scrutinul prevăzut să se desfășoare între 15 și 17 martie 2024. La alegeri vor participa și teritoriile ocupate de Rusia în estul și sudul Ucrainei.

Vladimir Putin vizează un nou mandat de șase ani la Kremlin, ceea ce este o formalitate practic, opoziția fiind redusă la tăcere în ultimii ani. Cvasitotalitatea opozanților politici de anvergură, cum este militantul anticorupție Aleksei Navalnîi, au fost aruncați în închisoare sau împinși în exil. Teoretic, Putin poate rămâne la Kremlin până în 2036, când va împlini 84 de ani.

O fostă jurnalistă de televiziune din Rusia, cunoscută pentru pozițiile sale anti-război, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de fațadă din Rusia de anul viitor. Ecaterina Dunțova și-a înregistrat, miercuri, intenția de a candida la așa-zisele alegeri împotriva dictatorului rus, Vladimir Putin, relatează aceeași sursă citând Reuters.

Dunțova, în vârstă de 40 de ani se numără printre puținele persoane publice din Rusia care se opun invaziei sângeroase a lui Putin în Ucraina. Ea a cerut inclusiv eliberarea prizonierilor politici ai regimului criminal de la Kremlin, precum Alexei Navalnîi. Dunțova a depus actele necesare pentru candidatură la Comisia Electorală Centrală, organizația care se ocupă de alegerile trucate din Rusia.

Întrebată dacă crede că regimul îi va permite să participe la alegeri, Dunțova a spus: „De ce discutăm de permisiune dacă acesta este dreptul meu conform legii și am această posibilitate și calitățile necesare să ies în față? Merg înainte conform formulei prevăzute de legea federală și de aceea nu am nevoie de permisiunea nimănui”.

Comments (0)
Add Comment