Președintele Vladimir Putin a declarat marți că Rusia nu dorește un război cu puterile europene, dar este pregătită să lupte dacă Europa își dorește un conflict direct cu Moscova.
Vladimir Putin, liderul de la Kremlin: „Nu intenționăm să luptăm cu Europa, am spus asta de o sută de ori. Dar dacă Europa decide brusc să poarte război împotriva noastră și îl începe, suntem pregătiți chiar acum. Nu poate exista nicio îndoială în această privință. Întrebarea este: dacă Europa începe un război cu noi, eu cred că foarte repede… aceasta nu este Ucraina. Cu Ucraina acționăm într-un mod chirurgical, atent, înțelegeți, da? Nu este un război în sensul deplin, modern al cuvântului. Dacă Europa alege să înceapă un război, situația poate ajunge foarte repede în punctul în care nu va mai rămâne nimeni cu care să putem negocia.”
Liderul de la Kremlin a acuzat puterile europene că împiedică încercările președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, prezentând propuneri despre care știau că vor fi „absolut inacceptabile” pentru Moscova, pentru a putea apoi acuza Rusia că nu dorește pace.
Putin a spus că puterile europene s-au autoexclus din negocierile de pace privind Ucraina deoarece au întrerupt contactele cu Rusia.