Real Madrid – Borussia Dortmund, finala Champions League din acest an. Madrilenii au întors scorul pe final

Real Madrid s-a impus, în fața lui Bayern Munchen, scor 2-1, în returul semifinalei Champions League, și s-a calificat în finala Ligii Campionilor.

În prima repriză, gazdele au început mai bine și și-au creat primele ocazii la poarta apărată de Manuel Neuer. Astfel, în minutul 6, Dani Carvajal a centrat în fața porții pentru Rodrygo, însă atacantul brazilian nu a putut ajunge la balon. Ulterior, în minutul 13, același Rodrygo a nimerit stâlpul porții lui Neuer din interiorul careului.

În repriza a doua, tot ”Galacticii” au fost cei care au forțat și și-au creat mai multe ocazii prin Rodrygo și Vinicius.

În cele din urmă, oaspeții au fost cei care au deschis scorul, în minutul 69, prin Alphonso Davies, care l-a învins pe Lunin cu un șut excepțional la colțul lung.

Replica gazdelor nu a întârziat să apară, iar ”los blancos” au marcat două minute mai târziu, însă reușita a fost anulată pentru un fault comis de Nacho asupra lui Kimmich.

Însă, Real Madrid nu s-a oprit și a reușit să egaleze pe tabela de marcaj în minutul 88, prin Joselu, care a reluat în poartă după o gafă uriașă comisă de Neuer, care nu a putut reține balonul după un șut puternic al lui Vinicius de la peste 25 de metri.

Ulterior, 3 minute mai târziu, același Joselu a marcat în poarta goală, după o centrare a lui Rudiger și a stabilit scorul final al partidei, de 2-1 pentru Real Madrid.

În cealaltă semifinală din Champions League, Borussia Dortmund a reușit să treacă cu scorul de 2-0 la general de Paris Saint-Germain și să se califice în ultimul act al Ligii Campionilor după o pauză de 11 ani.

Comments (0)
Add Comment