Recean, către cetățeni: „Avem de confruntat o iarnă foarte grea”

Avem de confruntat o iarnă foarte grea și trebuie să ne pregătim de acest lucru. Cu acest anunț a început premierul Dorin Recean ședința Guvernului. El a explicat că riscurile vin din două surse – eventuala întrerupere a livrărilor de gaze naturale pentru stânga Nistrului și din partea „Moldovagaz”, care a solicitat majorarea cu aproape 40 la sută a tarifului.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Dragi cetățeni, trebuie să fiu onest cu dumneavoastră, noi avem de confruntat o iarnă foarte grea, trebuie să ne pregătim de acest lucru. O eventuală criză survine din două surse: prima este eventuala întrerupere de furnizare de gaze naturale către stânga Nistrului, acolo trăiesc circa 350 de mii de persoane și majoritatea cetățenii noștri și ei riscă să rămână fără căldură și fără electricitate. Asta se poate transforma într-o catastrofă umanitară. Pentru că sunt cetățenii noștri, noi trebuie să găsim o soluție pentru o eventuală criză acolo, ea se poate întâmpla, în cazul în care Gazprom nu-și va respecta obligațiunile contractuale.”

A doua sursă a crizei este solicitarea de majorare a tarifului la gazele naturale, a subliniat Dorin Recean. Potrivit lui, aceasta trebuie analizată foarte atent și transparent de Agenția Națională pentru Reglementare Energetică.  

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Este o solicitare care trebuie să fie analizată foarte atent și transparent de către ANRE. În orice caz, Guvernul va fi alături de cetățenii Republicii Moldova. Știu că există foarte multe întrebări în ceea ce privește această solicitare de majorare a tarifelor la gaze, întrebări despre cum s-au făcut achizițiile vara, toamna etc., și sunt validate așteptările cetățenilor ca aceste întrebări să fie clarificate. Situația va fi complicată, dar vreau să dau asigurări că Guvernul Republicii Moldova va fi alături de cetățeni.”

 „Moldovagaz” solicită ANRE majorarea tarifelor la gazele naturale cu peste patru lei pentru un metru cub. Astfel, noul tarif ar urma să fie de 16 lei și 36 de bani pentru un metru cub, fără TVA, față de actualul preț de 12 lei și 15 bani pentru un metru cub.

Amintim că, la 11 septembrie, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, dădea asigurări că în noul sezon de încălzire, moldovenii nu vor plăti tarife mai mari la gaz și la electricitate.

 

 

Criză energeticăGuvernMoldovagaztarife
Comments (0)
Add Comment