Informațiile false răspândite în spațiul public privind așa-zisul plan de acțiuni militare în regiunea transnistreană sunt parte a războiului hibrid. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, în debutul ședinței de Guvern. În același timp, oficialul a subliniat că cei care lansează astfel de scenarii, referindu-se la Kremlin, mai bine să-și onoreze obligațiunile contractuale privind livrările de gaz în stânga Nistrului.
DORIN RECEAN, prim-ministru: „Observ din nou o campanie de dezinformare și chiar de isterizare. În spațiul public se promovează din nou un fals și un scenariu apocaliptic că Republica Moldova ar intenționa să preia controlul în regiunea transnistreană, să facă scenarii militare. Menționez încă o dată: face parte din războiul hibrid. Cei care lansează astfel de scenarii, mă refer la Kremlin, mai bine ar face ceea ce sunt obligați să facă conform contractului – să livreze gaze naturale în stânga Nistrului.”
Serviciul de Informații Externe al Rusiei a raportat luni că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ar pregăti un plan „pentru o operațiune militară de preluare a controlului asupra regiunii transnistrene”.
La rândul său, șeful Cabinetului președintelui Republicii Moldova, Adrian Băluțel, a dezmințit informația și a subliniat că acestea sunt „dezinformări grave și periculoase, concepute să semene panică și neîncredere”.
Totodată, cu o reacție în acest caz a venit și Biroul Politici de Reintegrare, care a precizat că „răspândirea unor pretinse „informații operative” ale SVR despre o închipuită operațiune militară moldovenească în regiune, reconfirmă ipoteza că autoritățile ruse și „partenerii” lor de pe loc încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova, să disemineze frică și neîncredere în rândul cetățenilor și să extindă aria de nesiguranță și confruntare din zonă”.