Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), inițiat de președinta Maia Sandu, va fi boicotat de Partidul Socialiștilor (PSRM). Reprezentanții formațiunii au adoptat o rezoluție în acest sens la ședința Consiliului republican al partidului, care a avut loc pe 10 iulie. Socialiștii afirmă că plebiscitul urmărește menținerea actualei guvernări.
Amintim că, pe 9 iulie, comuniștii au îndemnat electoratul să voteze „împotriva” modificării Constituției la referendumul inițiat de actuala guvernare și au anunțat lansarea unei campanii de informare a alegătorilor pentru a preveni modificarea Constituției.
Între timp, mai multe partide din opoziția declarat proeuropeană au anunțat că își vor îndemna susținătorii să participe la referendum și să sprijine aderarea europeană a țării.
Referendumul va avea loc pe 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.