Refugiații ucraineni cazați la USM au primit asistență umanitară din partea Biroului Agenției Austriece de Dezvoltare

Refugiații ucraineni cazați în Centrul USM au fost vizitați miercuri, 21 septembrie, de către rectorul USM, Igor Șarov, reprezentanții Ambasadei Austriei și ai Agenției Austriece de Dezvoltare (AAD).

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului austriac „Asistență pentru refugiații ucraineni (în special femei și copii) în Republica Moldova”, care își propune să ajute refugiații ucraineni din Republica Moldova, în special femei, băieți și fete, prin asigurarea asistenței alimentare și nealimentare și a cazării necesare a refugiaților ucraineni.

Rectorul USM, Igor Șarov a mulțumit oficialilor austrieci pentru susținerea refugiaților ucraineni cazați la USM și a menționat că comunitatea universitară, dar și alți parteneri ai universității le-au acordat suport moral și material cetățenilor ucraineni din momentul în care s-au refugiat în țara noastră.

Șeful Biroului Agenției Austriece de Dezvoltare, Günther Zimmer și-a exprimat speranța că acest suport le va ușura viața de zi cu zi refugiaților ucraineni.

Evenimentul a continuat cu un mic concert susținut de Shishkina Nika, elevă în clasa a 11-A, Liceul Teoretic „Mihai Grecu”, dar și cu prelegerea publică „Aspecte de gen ale securității umane” prezentată de către Valentina Bodrug-Lungu, profesor USM.

Valentina Bodrug-Lungu a menționat că administrația USM apreciază și susține inițiativele de asistență a refugiaților din Ucraina, dar și cele orientate spre capacitarea acestora de a face față provocărilor legate de criza umanitară și depășirea acestora.

„Toți împreună, prin efort comun, putem contribui la asigurarea și promovarea drepturilor femeilor și bărbaților afectați de războiul din Ucraina. Împreună suntem mai puternici. Pace și libertate! Stop războiul din Ucraina!”, a subliniat profesul USM.

RefugiațiUcrainaUSM
Comments (0)
Add Comment