La Berlin, Transparency International a lansat Indicele Percepției Corupției pentru 2022. Republica Moldova se situează în mijlocul clasamentului, în creștere pozitivă, transmite IPN cu referință la un comunicat al Transparency International Moldova.
Potrivit sursei citate, țara noastră a înregistrat un scor de 39 de puncte, situându-se, astfel, pe locul 91 din 180 de țări incluse în clasament.
Printre factorii care au determinat această îmbunătățire se numără faptul că Moldova a primit statutul de țară candidat în UE, ceea ce impune angajamente, în special, privind reforma justiției și măsuri anticorupție. De asemenea, a fost demarat procesul de implementare a Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției sau reluarea activității Consiliului de integritate de pe lângă Autoritatea Națională de Integritate.
Cu toate acestea, reforma justiţiei este mult prea lentă, rezultatele nefiind palpabile. Mai mult decât atât, autorităţile nu reuşesc să asigure, în suficientă măsură, un proces incluziv şi transparent de monitorizare, se mai arată în comunicat.
În context, Transparency International recomandă „elaborarea, cu respectarea standardelor și bunelor practici, a unui nou document de politici publice în domeniul anticorupție”.