Consiliul de directori executivi al Fondului Monetar Internațional (FMI) a decis să acorde Republicii Moldova tranșa de circa 27 de milioane de dolari SUA. Decizia a fost luată după ce Fondul a finalizat a doua evaluare a programului cu Moldova cu o durată de 40 de luni, susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF).
FMI estimează că țara noastră se va confrunta în continuare cu numeroase provocări.
„Prognozăm o contractare a economiei cu 1,5 la sută în anul 2022, urmată de o restabilire modestă de 1,5 la sută în 2023, urmare a impactului de lungă durată al războiului împotriva Ucrainei și înrăutățirii perspectivelor economice pentru principalii parteneri comerciali ai R. Moldova. Conform estimărilor, nivelul maxim al inflației a fost atins deja. În luna noiembrie, inflația încă era înaltă, atingând nivelul de 31,4 la sută (comparativ cu anul precedent)”, se precizează într-un comunicat de presă al FMI.
Conform prognozei Fondului, în 2023 deficitul bugetar va crește până la 6 la sută din PIB, reflectând impactul măsurilor de politici menite să tempereze gravitatea crizei în sectorul energetic și înrăutățirii nivelul de trai, iar deficitul contului curent va fi afectat în continuare de costurile mai înalte ale importului de resurse energetice.
Totuși, FMI precizează că „în pofida mediului dificil, programul R. Moldova cu FMI se implementează în continuare cu fermitate, fiind realizate cu succes angajamente de program importante în domeniile guvernanței bugetare și financiare, dar și ceea ce ține de reformarea sectorului întreprinderilor de stat”.