Revenim la „statul capturat”? Avocat: Comanda acum e mai dihai decât pe timpul lui Plahotniuc. În sistemul judecătoresc domină frica

În cadrul ediției de joi a emisiunii Morari.live s-a discutat despre cum decurge reforma justiției în Republica Moldova, iar invitații Nataliei Morari au ajuns la concluzia că în sistemul judecătoresc domină frica, iar comanda politică este mai dihai chiar decât în perioada de guvernare a lui Vlad Plahotniuc, numită de presă ca fiind și perioada „statului capturat”. Juriștii au declarat că mai periculos pentru un stat de drept decât un judecător speriat nu este nimic.

Avocatul Iurie Mărgineanu a declarat că tergiversarea procesului de numire a judecătorilor, împotmolesc instanțele.

„În justiție, per ansamblu, nimic nu s-a schimbat. Sunt elemente în care s-au înrăutățit și mai tare și mai grav din punct de vedere al activității. Judecătoria Centru este total împotmolită. Dacă până acum un judecător de acolo avea în mediu 800 / 900 de dosare, judecătorii care n-au fost promovați aveau exact la fel, asta-s cam 8 judecători, dosarele lor au fost repartizate către ceilalți judecători, care acum au birourile pline de dosare. În asemenea caz, cu atâtea dosare, cred că un judecător nu poate face o justiție echitabilă. El efectiv nu reușește să intre în esența dosarelor.”, a declarat Iurie Mărgineanu.

Mai mult decât atât, avocatul a ținut să precizeze că în prezent comanda către judecători este mai mare decât în perioada de guvernare a lui Plahotniuc.

„Comanda e mai dihai decât pe timpul lui Plahotniuc. Centrele de comandă nu le cunosc. Judecătorii deja spun direct despre aceste comenzi. (…) Comenzile sunt de ordinul dat: ținut în arest la maximum, cât e posibil, hotărârile promovate acele care trebuiesc… și dacă până acum judecătorii cât de cât mai vorbeau, acum doar arată cu degetul în sus.”, a punctat avocatul Mărgineanu.

Nu vede schimbări nici fostul viceministru al Justiției, Nicolae Eșanu, care a declarat că totuși nici sfârșitul lumii nu e din această cauză. Cel mai mult Eșanu regretă declarațiile ministrului Litvinenco precum că Guvernul a pornit lupta cu corupția.

„Declarația domnului Litvinenco, precum că ei au început lupta cu oligarhii și corupția, este una gravă și sper că este doar o exprimare nereușită a dumnealui. Nu Guvernul luptă cu corupția. Și dacă a început să lupte cu corupția Guvernul, asta-i grav de tot. Guvernul și Parlamentul trebuie doar să creeze acele condiții ca să se lupte eficient cu corupția. (…) În acest caz, toată lumea îi învinuiește că ei au pornit dosarele, la comanda lor.”, a explicat Nicolae Eșanu.

Și fostul judecător la CtEDO, Stanislav Pavlovschi, a fost de părerea că în sistemul judecătoresc domină frica și toți judecătorii stau și așteaptă. Juriștii au mai spus că acel articol privind îmbogățirea ilicită, a devenit un fel de articol la comandă, prin intermediul căruia se pune presiune pe judecători.

Iurie MărgineanuMorari.liveNicolae EșanuStanislav Pavlovschi
Comments (0)
Add Comment