Sfârșitul de săptămână ne aduce maxime generoase. Totuși, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în general, vremea de afară va fi instabilă atmosferic.
Sâmbătă, cerul va fi în cea mai mare parte a zilei înnorat. Astfel, vor reveni și precipitațiile sub formă de ploaie. Inițial, stropii vor cădea doar pe arii restrânse și doar în cantități foarte mici. Ulterior, acestea vor crește în intensitate. Vântul va bate slab și moderat, cu posibile intensificări, în special în timpul căderii precipitațiilor.
Astfel, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +17 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +20 de grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +21 de grade.
Noaptea, minima va oscila între +4 și +8 grade Celsius.
Duminică și în debutul săptămânii viitoare, valorile termice înregistrate atât ziua, cât și noaptea își vor păstra tendința pozitivă, în ciuda noului val de precipitații. Ulterior însă, maxima va începe brusc să coboare simțitor, noaptea urmând să atingă chiar valori negative. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.