Salarii mai mari pentru bugetari, propune coaliția

Coaliția de guvernare formată din PDM și PSRM propune mărirea, în două etape, a salariilor medicilor, compensații pentru angajații „instituțiilor de forță” în cadrul programului Prima Casă și majorarea subvențiilor pentru agricultori cu 100 milioane de lei. Deputații au anunțat că Bruxelles-ul și Chișinăul au agreat condiţiile pentru împrumutul de 100 milioane de euro. Inițiativele au fost discutate într-o ședință la care au participat președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu.

„Întrebarea firească, desigur, de unde vor fi acoperite aceste cheltuieli? Cunoașteți, în cadrul programului de asistență macrofinanciară oferit de Uniunea Europeană, în valoare de 100 de milioane de euro, au ultimele negocieri legate de acord. Sperăm că, până la începutul lunii august, prima tranșă, de 50%, va parveni pe conturile Ministerului de Finanțe. Până la sfârșitul anului, dacă vor fi respectate condiționalitățile, vor mai veni alte 50 de milioane, în așa fel încât o parte din aceste mijloace va fi direcționată la acoperirea acestor cheltuieli și, implicit, a deficitului bugetar”.

Așadar, se propune ca, de la 1 septembrie, lefurile lucrătorilor medicali să fie majorate cu 30%, iar de la 1 ianuarie, cu încă 30%. O altă majorare – de 40% – va veni în prima jumătate a anului viitor.

În acelaşi timp, fracţiunile parlamentare, premierul şi preşedintele ţării au convenit că în următoarea perioadă Guvernul va veni în Parlament cu rectificări la buget, care să permită creşteri de alocaţii şi pe alte sectoare, cum ar fi infrastructura sau mediul de afaceri. Coaliţia de guvernare a decis lansarea programului Prima Casă 6, în cadrul căruia angajaţii instituţiilor de forţă vor primi compensaţii de 100% din valoarea locuinţei, ceea ce înseamnă că dobânda va fi achitată integral de către stat pentru poliţişti, militari, angajaţi ai CNA, SIS sau SPPS. 20 milioane de lei vor fi alocate din buget în aceste scopuri.

Comments (0)
Add Comment