Republica Moldova continuă discuțiile cu Statele Unite ale Americii cu privire la posibilitatea de a păstra finanțarea pentru proiectele susținute în special prin programele USAID și cele care se referă la securitatea energetică a țării. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu. Potrivit ei, dacă nu va fi posibilă continuarea finanțării, statul va discuta cu alți parteneri.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: „Un program extrem de important pentru noi este programul pentru energie care presupunea investiții în linia de electricitate, să ne conecteze pe dimensiunea Strășeni. Al doilea proiect pentru energie ținea de capacitatea de stocare, la fel de important, și capacitatea de generare. Pentru toate aceste proiecte, continuăm să discutăm cu SUA să vedem dacă putem păstra, iar dacă nu, evident vom discuta cu alți parteneri pentru a vedea cum pot continua aceste proiecte extrem de importante pentru cetățenii Republicii Moldova.”
La sfârșitul lunii ianuarie, Departamentul de Stat al SUA a ordonat suspendarea , pe o perioadă de 90 de zile, a finanțării pentru aproape toate programele de asistență financiară externă. Decizia afectează noile plăți de fonduri către diferite state, ONG-uri, organizații internaționale și alți beneficiari, care așteaptă să fie revizuite programele.