Sandu: „Libertatea de expresie este pentru oameni, nu pentru boți”

Libertatea de expresie este pentru oameni, nu pentru boți. Astfel a reacționat președintele Maia Sandu la acuzațiile apărute într-un draft de raport propus în Congresul SUA potrivit cărora Uniunea Europeană și autorități din mai multe state, inclusiv Republica Moldova, ar fi cenzurat rețelele sociale și s-ar fi implicat în procese electorale.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: „Libertatea de expresie este pentru oameni, nu pentru conturi false, nu pentru boți. Pentru noi, contează sănătatea democrației noastre. Democrația este despre oameni și libertatea de expresie este pentru oameni, indiferent dacă ne place sau nu ce spun ei.”

Maia Sandu a afirmat că marile platforme digitale urmăresc, în primul rând, interese comerciale și se opun oricărei forme de reglementare.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: „Platformele vor să nu existe nicio reglementare, vor să nu le spună nimeni nimic, să facă bani inclusiv de la cei care finanțează armate de boți și ferme de boți. Pentru ele banul contează.”

În același timp, șeful statului a precizat că, în cazul unor state mici precum Republica Moldova, influența platformelor poate deveni disproporționată.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: „Republica Moldova este o țară mică. O platformă poate să vină și să controleze aici tot spațiul informațional. Noi, în Republica Moldova, avem multe probe și le putem transmite.”

Precizăm că Republica Moldova și România sunt menționate într-un raport al Congresului SUA în care Uniunea Europeană este acuzată că ar fi exercitat presiuni asupra platformelor de socializare pentru a limita anumite tipuri de conținut înaintea alegerilor din mai multe state europene, inclusiv Slovacia, Franța, România și Republica Moldova. Acuzațiile au fost respinse de Comisia Europeană.

 

Comments (0)
Add Comment