Scrisoarea lui Stoianoglo către Ambasadorii acreditați în țara noastră

Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a adresat pe astăzi o scrisoare deschisă către către șefii misiunilor diplomatice și internaționale acreditate în țara noastră. Stoianoglo a făcut o retrospectivă a activității sale, remarcând că „a stârpit practica de desfășurare a show-urilor publice cu mascați”, iar dosare penale la comandă nu au fost pornite. El mai afirmă că „este supus ilegalităților” doar pentru că a refuzat să demisioneze din funcția de procuror general, „mandat pe care l-a obținut legal, în premieră pentru Moldova, în baza unui concurs”.

„Țara noastră, întreaga societate a trecut în acești ani prin mai multe situații dificile, unele chiar tragice, inclusiv evenimentele din 7 aprilie 2009, perioada „statului capturat” etc. Trebuie să constat, cu amărăciune și cu mare regret, că din toate aceste cataclisme sociale, care au cauzat mari suferințe poporului, clasa politică din Moldova nu a învățat nimic. Ca și pe timpuri de tristă faimă, politicienii preferă să utilizeze cu insistență aceleași instrumente, preluate de la predecesori, de subordonare a justiției și utilizarea ei în scopuri politice, pentru promovarea intereselor înguste de partid”, se arată în scrisoare.

„Exemplu elocvent în acest sens servește chiar reținerea procurorului general în biroul său de serviciu. Cel mai mare pericol (în virtutea caracterului aproape irecuperabil) rezidă în faptul că oamenilor li se insuflă cu insistență ideea că toate aceste acțiuni sunt în corespundere cu valorile europene și sunt necesare pentru democratizarea societății”, mai scrie Stoianoglo.

Procurorul general suspendat declară că chiar de la începutul mandatului și apoi pe întreaga perioadă de circa doi ani atât el cât și întregul Sistem al Procuraturii, au fost supuși unor presiuni politice „fără precedent”. Stoianoglo spune că Procuratura era solicitată zilnic să ofere informații despre mersul anchetei, inclusiv pe dosare, care ani la rând nu au prezentat nici un interes.

„În pofida faptului că pe dosarul de rezonanță numit generic „furtul miliardului” s-au obținut rezultate promițătoare (în pofida multiplelor dificultăți), cu expedierea în judecată a dosarelor pe mai multe episoade, despre care societatea era regulat informată prin comunicate de presă, cu toate acestea, procurorii și în special Procurorul General era în mod regulat admonestat pentru ineficiență. Deoarece presiunile exercitate nu și-au atins efectul scontat, s-a recurs la alte metode. Deja am fost acuzat de corupție, de promovarea intereselor grupărilor criminale – acuzații care, de altfel, nu au absolut nici un temei, nici juridic și nici factologic”, susține Stoianoglo.

„Dar oare poate fi vorba de transparență în cadrul procedurii de evaluare a activității Procurorului General, inițiate recent la sesizarea Președintelui țării, în timpul când persoana supusă evaluării se află în arest la domiciliu, având restricții de comunicare, inclusiv pe marginea subiectelor de interes pentru buna desfășurare a evaluării. De reținut că aceste nelegiuiri au fost și continuă să fie comise de oameni din anturajul Președintelui Republicii Moldova, colegi de partid și persoane numite în funcții nemijlocit de către șeful statului sau de partidul său”, se mai menționează în scrisoare.

Comments (0)
Add Comment