Zi neagră în istoria umanității. Astăzi se împlinesc 37 de ani de la cel mai grav accident nuclear civil. În data de 26 aprilie 1986, la ora 01:23, a explodat reactorul patru al centralei nucleare de la Cernobîl, deflagrație care a aruncat în aer acoperişul de peste o mie de tone, iar 190 de tone de substanțe radioactive au ajuns direct în atmosferă. Din acel moment, știința o oferit o altă întorsătură gravă.
Puţini au fost cei care au știut inițial ce s-a întâmplat, deoarece, abia la 36 de ore de la deflagrație, au început evacuările din Prîpeat, oraș cu 50.000 de locuitori, situat în apropierea centralei.
Grav a fost și că, în mai puţin de două zile, norul radioactiv, de 200 de ori mai puternic decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.
Ulterior, pentru lichidarea consecinţelor, au fost mobilizați peste 800.000 de oameni. 56 au murit imediat sau în lunile ce au urmat, iar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă și pentru totdeauna.
Bilanţul catastrofei a fost și este unul dramatic, inclusiv pentru Moldova. Potrivit datelor, din cei 3.550 de conaționali de-ai noştri, care au participat la înlăturarea urmărilor tragedii, circa 1.200 au decedat. Din cei peste 2.000 rămaşi în viaţă, aproape toți suferă de diferite dizabilităţi, iar marea majoritate a urmaşilor cernobîliştilor au moştenit un șir de maladii grave.