Șeful Secției Medicilor de familie din Drochia a fost reținut pentru că stabilea diagnoze false unor pacienți

Șeful Secției Medicilor de familie din cadrul IMSP CS Drochia este cercetat penal pentru corupere pasivă după ce a fost documentat de ofițerii CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție. Medicul ar fi pretins și primit bani pentru a stabili diagnoze false unor pacienți.

Potrivit CNA, începând cu luna iunie 2022, șeful Secției ar fi eliberat certificate fictive unor persoane, în care le-ar fi indicat necesitatea tratamentului urgent peste hotarele țării. Faptele descrise au fost comise în perioada în care Agenția Servicii Publice anunța eliberarea pașapoartelor doar în cazuri excepționale, inclusiv în cazurile de urgențe medicale și necesitatea unor tratamente în străinătate.

Astfel, mai multe persoane și-au perfectat pașapoartele în regim de urgență, justificând solicitarea prin concluziile medicale, prescrise de bănuit, iar pentru un certificat ar fi achitat între 100 și 200 de euro.

Astăzi, ofițerii CNA au descins la domiciliul și biroul medicului. De la fața locului au fost ridicate fișe medicale, registre, certificate și telefoane.

În prezent, se investighează toate circumstanțele cauzei pentru a stabili și alte persoane implicate.

CNACorupțieDrochia
Comments (0)
Add Comment