Gala Premiilor anuale în domeniul Culturii, ediția 2022, și-a desemnat laureații – personalități care și-au dat aportul la dezvoltarea culturii naționale și promovarea creațiilor artistice autohtone, atât în Republica Moldova, cât și la nivel internațional. Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean a apreciat munca celor care aduc o contribuție semnificativă patrimoniului cultural, menționând, totodată, importanța industriilor creative și culturale care pot deveni motoare puternice ale economiei.
„Cultura și oamenii care o promovează joacă un rol determinant în reziliența noastră socială. De aceea, vă îndemn să muncim împreună pentru a avea o cultură cât mai bogată, care să creeze un mediu prielnic dezvoltării societății noastre. Dincolo de faptul că ne creează identitatea și ne face mai bogați, cultura ne ajută să rezistăm în fața amenințărilor și influențelor negative din exterior”, a spus premierul Dorin Recean.
În același timp, șeful Executivului a mulțumit partenerilor externi care contribuie la dezvoltarea culturii în Republica Moldova, accentuând sprijinul României, al statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii și altor parteneri.
La rândul său, ministrul culturii, Sergiu Prodan, a subliniat că premiile acordate reprezintă aprecierea eforturilor de promovare a spațiului cultural românesc.
„Investiția în domeniul culturii este cea mai de perspectivă investiție în viitor, pentru că doar o societate cultă poate crea bunăstare în țara sa”, a menționat ministrul Sergiu Prodan.
Ministrul român al culturii, Lucian Romașcanu, a exprimat deschiderea țării sale de a sprijini în continuare proiectele culturale comune cu Republica Moldova și a făcut un apel către toți cei care pot contribui la susținerea financiară a domeniului: „Este o investiție dividendele căreia vor veni în timp”.
În cadrul celei de-a zecea ediții a Galei Premiilor anuale în domeniul Culturii, au fost premiate 34 de persoane, la 14 categorii.