Serviciul Vamal raportează încasări de peste 651,03 milioane de lei

În perioada 07 – 13 august 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 651,03 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 20,4 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 3,5 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.

Totodată, în perioada 07 – 13 august 2023, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 31,7 milioane lei, ceea ce reprezintă 4,9 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12291 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 101859 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 26668 și, respectiv, 17969 traversări.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 30 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 83 mii de lei.

Comments (0)
Add Comment