Sfântul Gheorghe își păstrează poziția a treia

Sfântul Gheorghe Suruceni rămâne pe poziția a treia în Divizia Națională, datorită victoriei adjudecată cu 3-1 în fața lui Milsami Orhei, în ultimul meci al rundei a IV-a, unul a cărui soartă a fost stabilită de doi jucători, Volkau și Suvorov.

Pe teren propriu, „Sfinții” au deschis scorul în minutul 24, prin atacantul belarus, care a reluat cu capul o centrare trimisă de „șeptarul” gazdelor.

„Vulturii Roșii” nu au cedat și au restabilit egalitatea zece minute mai târziu, grație unui gol marcat de Nazar, la capătul unui contraatac.

Totuși, gazdele au intrat la cabine în avantaj, în urma unui penalty controversat obținut de Volkau și realizat de Suvorov.

După reluare, meciul a continuat să fie unul echilibrat, dar Sfântul Gheorghe a pus punct emoțiilor în minutul 77, când același Volkau a obținut al doilea penalty, acum sută la sută clar, și care a fost realizat, din nou, de Suvorov.

La capătul meciului, Serghei Cebotari a declarat că față de meciul cu Zimbru, elevii lui au prestat un joc mult mai bun.

„Cred că jocul de astăzi, față de ultimul meci, a fost cu mult mai bun. Cred că băieții au îndeplinit tot ce le-am cerut. Au fost și niște mici probleme. Mă nemulțumește că nu am câștigat fără a încasa gol. Deocamdată, aceasta este cea mai mare problemă.”

Deși învins, și Ghenadie Pușca și-a felicitat elevii pentru dăruința cu care au jucat.

„Un meci greu, interesant. Cu părere de rău nu a fost în favoarea noastră, dar cu toate acestea, vreau să le mulțumesc băieților pentru munca pe care au depus-o astăzi pe teren.”

Runda următoare, a V-a, Sfântul Gheorghe va evolua în deplasare contra lui Dinamo-Auto, în timp ce Milsami va primi vizita lui Sheriff.

Comments (0)
Add Comment