Și Italia a decis să prelungească restricțiile până la finele lui aprilie

Italia a decis să prelungească restricţiile pentru a lupta împotriva pandemiei COVID-19, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie, potrivit unui decret semnat de premierul Mario Draghi.

Noul decret face ca vaccinarea să fie obligatorie pentru personalul sanitar, însă păstrează deschise şcolile primare şi prevede că măsuri de relaxare vor putea fi luate înainte de sfârşitul lui aprilie în cazul unei ameliorări a situaţiei sanitare.

Toate regiunile din Italia vor rămâne, în perioada 7-30 aprilie, fie în scenariul roșu, fie în cel portocaliu, în timp ce numai clasificarea „galben” permite deschiderea restaurantelor până la orele 18.00 şi o mobilitate mai mare. Cea mai mare parte a ţării este supusă unor restricţii severe pentru a opri contaminările în cadrul celui de-al treilea val de COVID-19.

Comments (0)
Add Comment