Moldova are nevoie de un alt ministru al Economiei, afirmă, într-o postare pe rețelele sociale, Alexandr Slusari, președintele Asociației „Forța Fermierilor”. Potrivit acestuia, Dumitru Alaiba „este rupt de realitate și este axat pe obiective care în prezent nu pot contribui absolut asupra salvării economiei”.
„Cu mare fast ministru a declarat că Republica Moldova încheie anul 2023 cu o creștere economică de 1,5%. PIB-ul țării a fost cu 0,4% mai mic în primele nouă luni ale lui 2023, față de aceeași perioadă din anul 2022, în care economia națională s-a prăbușit cu peste 10 %. În România, de exemplu, în primele 9 luni ale anului 2023 economia a crescut cu 2,2 %. Iar în situația în care este Moldova, noi avem nevoie timp de 10 ani de creștere anuală a PIB-lui cu 8-10 procente. Din punctul meu de vedere, este ridicol cănd ministru al economiei ne povestește cu atăt patos despre lupta intransigentă cu patentarii și книга жалоб, în situația cănd economia națională este pe brânci. Eu am așteptat să aud de la Dumitru Alaiba măsurile pentru rezolvarea problemei deficitului imens al balanței comerciale, la care importuri aproape cu 2,5 ori depășesc exporturi (dintre care, apropo, peste 30 % este marfa reexportată). Cum ar trebuie să fie stimulați și promovați producătorii autohtoni în dezvoltare și creare a locurilor noi de muncă aici acasă?, se întreabă Slusari.
Începând cu anul viitor, vor fi eliminate 15 rapoarte din cele 92 percepute de Biroul Național de Statistică și Serviciul Fiscal de Stat de la antreprenori. Altele 9 vor fi digitalizate, iar 14 vor fi simplificate semnificativ, fiind redus conținutul acestora. Despre aceasta a anunțat ieri vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, într-un briefing de presă.
DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării
( „O să economisim 684 de mii de ore de muncă și 68 de milioane de lei în fiecare an. Și mai există spațiu de optimizare. În anul 2024 vom continua acest efort. Dacă în Estonia este posibil ca un antreprenor mic în special să aibă un singur raport anual, înseamnă că acest lucru este posibil și la noi. Astfel, nu numai că sprijinim antreprenorii în creșterea afacerilor, dar și contribuim la constituirea unei economii de încredere, cinstită și durabilă”.
Referindu-se la rezultatele Ministerului, Dumitru Alaiba a menționat că 2023 a fost un an plin de reforme.
DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării
„La sfârșitul acestui an, din cele 525 de servicii publice pentru antreprenori, aproape 50% sunt digitalizate, ceea ce este destul de mult. Or, în luna mai, această cifră era la 38%. Am săltat foarte rapid.”
Potrivit vicepremierului Alaiba, reformele de reducere a birocrației economisesc antreprenorilor aproape un miliard de lei în fiecare an, ceea ce este echivalentul a 0,5% din PIB.
Ministrul afirmă că pe parcursul anului au fost acordate granturi în valoarea totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, a fost lansat Programul guvernamental 373, prin care companiile au fost ajutate să investească. În prezent, valoarea investițiilor prin acest program este de peste 650 de milioane de lei, iar în viitorul apropriat această cifră va depăși un miliard de lei. Beneficiarii acestui program au crescut numărul locurilor de muncă cu peste 20%.
DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării
„Am adus oamenilor noștri Acordul de roaming cu Uniunea Europeană. Am semnat aderarea Republicii Moldova la Programul Piața Unică cu UE. Am finalizat aderarea țării noastre la Programul Europa Digitală. Am senat Acordul de liber schimb cu țările EFTA, am obținut prelungirea comerțului liberalizat cu UE, am prelungit comerțul liberalizat cu Marea Britanie și avansăm în actualizarea Acordului de comerț liber cu Turcia, de unde vin chiar săptămâna trecută”.
Vicepremierul Dumitru Alaiba a dat asigurări că, în anul 2024, va fi continuat ”efortul de reducere a birocrației”.