„Vrem dreptate”, „Anticipate”, „Jos, Maia Sandu”. Sunt o parte dintre mesajele pe care le-au scandat persoanele adunate la protestul organizat de Partidul Socialiștilor, la Curtea Constituțională. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de rezultatele alegerilor, de presupusele fraudări în timpul scrutinului, de faptul că se simt nedreptățiți și nu susțin actuala guvernare.
Prezent la protest, liderul PSRM, Igor Dodon a declarat că „Maia Sandu nu este președintele Moldovei, ci al diasporei”.
IGOR DODON, liderul PSRM: („Maia Sandu nu este președintele Moldovei, ea este președintele diasporei. Nu este un președinte legitim. Astăzi Maia Sandu are șansa de a pleca onest din funcție. (MUSCA 00:09:12-00:09:20) Un președinte nelegitim nu poate conduce Republica Moldova, iar problemele abia încep și pe intern, și pe extern.”
La rândul său, liderul fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a subliniat că oamenii au ales alt președinte, deoarece nu mai cred în propagandă.
VLAD BĂTRÎNCEA, liderul fracțiunii parlamentare BCS: „La aceste alegeri a câștigat poporul Republicii Moldova, dar și de data aceasta oamenii au fost furați prin fel de fel de manipulări, prin falsificări, prin minciună, prin propagandă, prin resursele administrative, prin salarii pentru miniștri. Poporul a fost dus în eroare și oamenii au ales alt președinte de țară.”
În turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, care s-a desfășurat pe 3 noiembrie, Maia Sandu, susținută de Partidul Acțiune și Solidaritate, a acumulat peste 55 la sută din voturi, iar contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor – peste 44 la sută.