Aproape 50% dintre români consideră că Republica Moldova este mai apropiată de România şi de UE, în condiţiile în care, în urmă cu 10 ani, procentul trecea de 50%, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. A scăzut însă cu 10 procente numărul celor care cred că R. Moldova este mai apropiată de Rusia şi de Uniunea Eurasiatică. În ceea ce priveşte viitorul Republicii Moldova, numărul celor care cred că va rămâne la statutul actual este aproximativ egal cu al celor care cred că va adera la UE, iar 16,5% cred că se va uni cu România.
47.1% dintre români sunt de părere că Republica Moldova/Basarabia este mai apropiată de România şi de Uniunea Europeană (faţă de 51.7% în noiembrie 2013), 15% de Rusia şi Uniunea Eurasiatică (faţă de 25.7% în noiembrie 2013), iar 27.2% nici una, nici alta (faţă de 15.8% în noiembrie 2013). Ponderea non-răspunsurilor este de 10.7% (faţă de 6.8% în noiembrie 2013).
Analiza socio-demografică relevă că persoanele peste 45 de ani, cei inactivi pasivi, locuitorii din Bucureşti şi din regiunea Nord-Est sau Nord-Vest sunt de părere că Republica Moldova/Basarabia este mai apropiată de România şi Uniunea Europeană într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei. Cred că Republica Moldova/Basarabia este mai apropiată de Rusia şi de Uniunea Eurasiatică mai ales tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, gulerele albe, locuitorii din regiunea Sud-Est şi cei cu venituri mai ridicate.
Viitorul Republicii Moldova
Întrebaţi ce cred că se va întâmpla în viitor cu Republica Moldova/Basarabia, 29.7% cred că va rămâne aşa cum este acum, 28.9% că se va integra în Uniunea Europeană, 16.5% că se va uni cu România, iar 12.4% că se va apropia de Rusia. 12.5% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare (13.4% în noiembrie 2013).
”Cea mai semnificativă evoluţie din ultimii 10 ani a percepţiei românilor cu privire la Republica Moldova este scăderea cu 10 procente a ponderii celor care declară că Basarabia este mai apropiată de Rusia. De asemenea, ponderea celor care cred că Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană sau se va uni cu România este mai mare decât a celor care cred că va rămâne aşa cum este în prezent sau se va apropia de Rusia. Analizând în ansamblu datele, concluzia principală este că opinia publică are o evaluare mai realistă a Republicii Moldova, conectată la evoluţiile pozitive din ultimii ani”, remarcă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.