Șor cheamă toată opoziția la protestul din 18 septembrie: Împreună putem alunga ciuma galbenă din Moldova

Ilan Șor îndeamnă toate forțele de opoziție din Republica Moldova să se unească și să protesteze împotriva guvernării PAS. Liderul Partidului ȘOR i-a chemat, într-o postare video, pe reprezentanții formațiunilor de opoziție să participe la protestul de duminică, 18 septembrie, fără drapele de partid, pentru a da jos guvernarea PAS și pe Maia Sandu.

„Stimați colegi, oamenii ne-au ales pentru a le construi o viață mai bună, un viitor mai bun! Acum un an, oamenii s-au ars, după ce au ales această guvernare galbenă. După ce i-au adus pe cei din PAS la guvernare, oamenii au fost condamnați la frig, foame și moarte!De-a lungul timpului, între partidele de opoziție au avut loc certuri, neînțelegeri, coaliții, dar, ținând cont că oamenii ne-au ales ca să le apărăm interesele, vă îndemn pe toți să ne unim, să devenim o forță unică, și să-i aruncăm pe acești incompetenți la groapa de gunoi a istoriei”, a spus Ilan Șor.

Politicianul a mai spus că protestul de duminică va fi fără drapele de partid, pentru că „este un protest al poporului dezamăgit”.

„Noi putem avea păreri diferite unii față de alții, însă un lucru sfânt ar trebui să ne unească: viața oamenilor, care, astăzi, se duce de râpă. De aceea, vă chem pe toți să ieșim în stradă pe data 18 septembrie, fără drapele de partid, și să-i spunem nu Maiei Sandu și PAS. Uniți putem fi puternici! Doar împreună putem alunga ciuma galbenă. Trebuie să facem acest lucru în numele poporului, spre binele poporului. Iar după asta, la alegeri, oamenii să decidă singuri pe cine vor să aleagă! Însă, astăzi, misiunea noastră este să alungăm ciuma galbenă din Moldova!”, a mai spus Ilan Șor.

Ilan ȘorPartidul ȘORProtest
Comments (0)
Add Comment