Soția lui Vladimir Plahotniuc este pusă sub învinuire, fiind acuzată de complicitate la spălare de bani în proporții deosebit de mari, săvârșită în interesul unei organizații criminale. În acest context, autoritățile moldovene au transmis o cerere de asistență juridică internațională către Elveția, solicitând notificarea și audierea persoanei vizate, anunță Procuratura Anticorupție.
Cazul este legat de achiziția unei vile de lux pe malul lacului Geneva, cumpărată în 2012 cu suma de circa 26 de milioane de euro, bani proveniți din multiple transferuri, printr-o companie controlată de Vladimir Plahotniuc. Ancheta face parte din investigațiile legate de „Frauda bancară” din Republica Moldova, prin care sistemul bancar a fost devalizat între 2010 și 2014. Tribunalul Penal Federal din Elveția a respins, în august 2024, recursul formulat de persoana juridică care deține vila și a menținut sechestrul asupra bunului imobil.
Soția lui Vladimir Plahotniuc urmează să fie audiată de autoritățile elvețiene, în cadrul acestui dosar de spălare de bani.
Amintim că, la 31 martie, 2023, Ministerul Public al Confederației Elvețiene a ordonat blocarea în registrul funciar a dreptului de înstrăinare a vilei de pe malul lacului Geneva. Despre sechestru a anunțat și șefa PA, Veronica Dragalin în septembrie 2023. Amintim că Plahotniuc a plecat din Republica Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care îl conducea a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019.