În plin sezon și în restul europei, în Spania se intensifică dezbaterile pe tema numărului mare de turiști și a nevoii de a limita accesul lor. În Barcelona, una dintre principalele destinații turistice de pe coasta Spaniei, autoritățile locale au anunțat deja măsuri restrictive, care, însă, nemulțumesc operatorii din domeniu. Aceștia acuză că decizia nu soluționează problema turismului excesiv, ci doar afectează afacerile și veniturile populației.
Oamenii pun pe seama vizitatorilor creșterea prețurilor la chirii și locuințe, dar și scumpirea unor produse și servicii. Doar în ultimii zece ani, prețul imobilelor rezidențiale a crescut cu aproape 40 la sută. Chiriile s-au scumpit și mai mult, cu circa 70 la sută, potrivit autorităților municipale. Drept răspuns la criza imobiliară, municipalitatea a dispus reducerea, până în 2028, a autorizațiilor de închiriere.
Laia Bonet, viceprimar Barcelona: „În Barcelona avem în prezent 10.000 de locuințe care, atunci când au fost construite, au fost concepute cu gândul că vor servi pentru uz rezidențial, pentru ca o familie să locuiască în ele, iar astăzi răspund nevoilor și cererii turiștilor care vizitează orașul.”
Locuitorii din oraș aprobă măsurile anunțate de autorități.
„Aici, în ultimii ani, a fost un dezastru, de când au pus apartamentele turistice fără să întrebe vecinii și fără ca administratorul (proprietății) să ne spună nimic. Au venit turiștii și cu timpul a fost din ce în ce mai rău, am văzut de toate”.
Pe de altă parte, proprietarii de apartamente turistice spun că se vor opune deciziei, fiindcă le afectează veniturile. Potrivit lor, doar un număr relativ mic dintre vizitatori stau în apartamente, ceea ce nu soluționează pe deplin problema. Anul trecut, aproape 2,6 milioane de turiști s-au cazat într-un apartament.
Bonaventura Durall, reprezentant asociație de proprietari de apartamente turistice: „Cred că este o măsură populistă. Am spus deja că aceasta nu va rezolva problema locuințelor, care este invocată. În al doilea rând, este nedrept. Sunt oameni care au făcut o investiție, au creat locuri de muncă, au generat impozite și unele așteptări, un modus vivendi pentru viitor. Acum li se taie posibilitățile. Este ca și cum te-ai duce la barul de la colț și le-ai spune că le retragi autorizația sau taximetristului că îi retragi licența de activitate.”
Criticii deciziei autorităților sunt de părere că noile măsuri vor favoriza doar apariția unei piețe negre a chiriilor de vacanță. Potrivit unor studii independente, Barcelona are nevoie de aproximativ 60.000 de locuințe noi pentru a satisface cererea de pe piață.