Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a anunțat că se va alătura echipei electorale a Partidului Acțiune și Solidaritate pentru a sprijini referendumul pro-european, precum și pe Maia Sandu, candidata PAS la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. În perioada în care va fi implicat în aceste activități, Spînu fie va lua concediu, fie va degreva din funcția de ministru.
Codul Electoral stipulează că viceprim-miniștrii, miniștrii și membrii din oficiu ai Guvernului, secretarul general al Aparatului Președintelui, secretarul general al Parlamentului, secretarul general al Guvernului, secretarii generali adjuncți ai Guvernului, secretarii de stat, secretarii generali ai ministerelor și alții care planifică să participe în activități electorale sunt obligați să-și suspende activitatea în funcția respectivă din momentul începerii campaniei electorale.
Andrei Spînu a mai degrevat din funcție în 2021, când era șef al administrației prezidențiale. Atunci a făcut-o pentru a participa alături de Partidul Acțiune și Solidaritate în campania pentru alegerile parlamentare anticipate, din 11 iulie.