În satul Mălăiești, raionul Orhei, a fost dat startul campaniei de împădurire din acest an. La lucrările de plantare au participat peste 600 de angajați ai Guvernului, muncitori de la Moldsilva și voluntari. Pe parcursul unei singure zile au fost sădiți peste 200 de mii de puieți de stejar roșu, paltin, frasin și salcâm, pe o suprafață de peste 40 de hectare.
Acțiunea face parte din campania națională „Generația pădurii”, lansată în anul 2023, care urmărește reabilitarea fondului forestier degradat și crearea către anul 2032 de noi păduri, astfel încât rata de împădurire să crească de la 12%, cât este în prezent, până la 15%.
Și președinta Maia Sandu a participat la campania de împădurire. Șefa statului a fost în satul Frumușica, din comuna Băcioi, unde împreună cu sute de voluntari a sădit puieți de salcâm și frasin. Într-o postare pe rețele sociale, Maia Sandu le-a mulțumit tuturor oamenilor pentru participare și i-a îndemnat să sprijine în continuare acțiunile de plantare, care se vor desfășura în următoarele săptămâni în toate regiunile din țară.
În total, în această toamnă, vor fi sădiți peste 26 de milioane de puieți de stejar, frasin, salcâm și arțar, crescuți în pepinierele Agenției „Moldsilva”.
În anul curent vor fi împădurite peste 7300 de hectare, dintre care 3300 au fost plantate în această primăvară. Acțiunea „Guvernul Plantează #GenerațiaPădurii” face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, care prevede împădurirea a 145 mii de hectare în următorii 10 ani.